La Conferinta Nationala de Psihiatrie de la Tg. Mures, 26-29 septembrie 2013, a participat si academicianul Virgil Enatescu, romanul inclus de americani in top 500 genii ai secolului al XXI-lea (conform „500 Greatest Geniuses of the 21st Century”, A.B.I. Releigh, North Carolina, USA, 2009). A fost o bucurie pentru mine sa constat faptul ca si domnia sa vede important rolul culturii in stiinta, in societate, in familie, in ereditate. Zestre ereditara vs zestre culturala.
L-am felicitat pentru sinteza lucrarilor domniei sale, cat si pentru intreaga activitate COMPLEMENTARA psihiatriei si, in general, medicinii.
Mai jos avem un interviu de-al domniei sale pentru un ziar local (satmarean), interviu ce merita sa fie lecturat.
http://www.satmareanul.net/2011/07/27/acad-dr-virgil-enatescu-%E2%80%93-o-viata-inchinata-stiintei/
Stimate Domnule Academician Virgil Enatescu,
intreaga gratitudine!
Cateva ganduri in urma Conferintei
In cadrul acestei Conferinte Nationale de Psihiatrie, am identificat o atitudine de control sporit a psihiatrilor pentru meseria lor si mai putin o deschidere congruenta catre psihologi. Nevoia psihologilor este agreata de marea majoritate a psihiatrilor. Acestia ii vad utili pe psihologi mai ales in spatiul psihoterapiei efectuate in spitale. De cealalta parte, mai exista o parte a colegilor psihiatri care nu reflecta indeajuns la spatiul complementaritatii psihologiei si al psihiatriei. Voi incerca sa exprim sub forma unor algoritmi atitudinile pe care le-am identificat vis-a-vis de raportul „psihiatrie-psihologie”, implicit „psihiatri-psihologi”.
(1) Algoritmul simplist: psihologia este psihologie, psihiatria este psihiatrie;
(2) Algoritmul politicului: nu ne intereseaza expertul psihiatru si expertul psiholog decat in cazul dezbaterilor CNSAS (extrem de fugar si-atunci);
(3) Algoritmul „legist”: chiar daca un psihiatru expert, care lucreaza intr-o institutie publica, ofera indicatii ulterioare judecatorului la finalul raportului de expertiza medico-legal psihiatric-judiciar ce ar trebui concretizate in „masuri criminologice si psiho-criminologice”, nu se intampla nimic. Este evident atata vreme cat disciplina „Psihologie criminologica” este aproape o „tabula rasa” pentru psihologi, psihiatri si sistemul judiciar/juridic;
(4) Algoritmul atitudinii marete: „psihologii ar trebui sa realizeze…, faca…, preintampine…, cerceteze… etc., pe cand psihiatrii isi stiu treaba foarte bine pentru domeniul lor”.
Cred ca se impune o reevaluare a obiectelor de studiu ale ambelor discipline [stiinte pentru unii, nonstiinte pentru altii (am putea avea surprize!)], uneori aproape o utopie pentru societatea romana.
Alin LEȘ
Societatea Romana de Criminologie si Criminalistica, Filiala Sibiu, Presedinte
©2012-2013. Toate drepturile rezervate